Am eu o vorbă din engleză care mi se potrivește tare mult. N-oi fi eu ghey dar 10 bani sunt 10 bani. Știi, la început nici nu băgam de seamă aceste monede căzute din buzunarele oamenilor și abandonate pe stradă, dar la un moment, când îmi făceam cumpărăturile, odată ajuns la casa de marcat, am observat un mănunchi strălucitor de 10 bănuți. Am dat să îi înapoiez, dar mi s-a răspuns că ea nu are voie să îi păstreze. Pot să îi iau eu. Am plătit, am luat monedele și am plecat. Aici s-a întâmplat ceva, pentru că am realizat că aceste monede abandonate la casa de marcat sunt de fapt, bani gratis. Așa am început să fac sport pe stradă aplecându-mă după fiecare bănuț.

Din acea zi am început să văd din ce în ce mai multe monede care de altfel erau inexistente până atunci. Le găsesc ocazional pe marginea trotuarului, câteodată la casa de marcat, rareori pe marmura de la metrou și din când în când, lângă o bancă în parc. Pare boschetăreală totală, dar eu nu mai văd lucrurile așa. Pur și simplu sunt bani pe care îi iau, nu îi dau.

Câteodată, mai rar este adevărat, am norocul să găsesc monede de 50 de bani. O adevărată sărbătoare! Ca să mă simt mai bine despre mine, mă gândesc că cel puțin fac câte o genuflexiune la fiecare ban cinstit pe care îl salvez de pe jos. Zicea bunicul meu odată și mare dreptate avea. Cu rușinea mori de foame! Așa le-am colecționat pe toate și am trăit sănătos.

Astfel, în 18 luni de Luxul Sărăciei, am adunat de pe jos 54 de lei.