Filosofie
Bagă-l în Perfuzii
Student fiind, trebuia să mă descurc și eu cumva. Joi și Vineri puneam muzică în R2, iar Sâmbătă și Duminică eram ospătar la Shorley. În rest, eram atât de beat încât dormeam buștean pe un burete găurit de ziceai că este cașcaval elvețian.
Într-o seară mă întorceam din club când încă mai distilam formula chimică a alcoolului etilic. M-am decis eu să mă conduc singur până acasă. Însă o gașcă de cuțitari s-a oferit să îmi țină companie. Când au văzut ce telefon jerpelit am și ce buzunare mânjite de datorii, s-au ofticat atât de tare încât m-au lăsat baltă. Baltă de sânge. Le-am spus că arată ca niște somalezi mucegăiți! Mai bine îi înjuram de mamă.
Lovit, falit și dezamăgit ajung în camera de cămin unde colegul meu cu spirit de glumă îmi spune că puteam să donez sângele și făceam și eu un ban curat.
A doua zi, eram primul pacient de la centrul de transfuzie din București. Am ajuns pe la șapte dimineața. Eram eu, doi bătrânei, câțiva corporatiști și trei curve. Se pare că sângele nu are profesie, culoare sau etnie. Are doar antigeni, grupe și Rh. Nu doar că mi-au făcut gratuit analizele de sânge, inclusiv pentru HIV, dar am primit 70 de lei sub formă de bonuri de masă, o scutire pe ziua respectivă pentru care am fost plătit cu normă întreagă și o reducere de 50% la RATB și METROREX. La sfârșit mi-au spus că pot să donez cel mult o dată la trei luni, așa că mi-am notat în calendar și m-am dus de fiecare dată. Acum sângele meu este mai valoros ca niciodată și îmi doresc să îi ajut și pe alții, pentru că atunci când dai, primești.

Astfel, în 18 luni de Luxul Sărăciei, am donat sânge și am economisit 1.200 de lei.
Dragul meu,
Cartea Luxul Sărăciei nu te face bogat dar cu siguranță te face mai puțin sărac. Scrisă din lacrimile dușmanilor, te vei distra, vei descoperi ce au făcut alții și o să primești răspunsuri la întrebări complexe. Te aștept să răsfoiești cartea în cea mai luxoasă cafenea de specialitate din București. Vino și tu la Milu Café de pe strada Nicolae Filipescu 52, de Luni până Sâmbătă de la 09:00 la 15:00.
Articol recomandat
Milu Café
Te aștept să răsfoiești cartea în cea mai luxoasă cafenea de specialitate din București. Vino și tu la Milu Café de pe strada Nicolae Filipescu 52, de Luni până Sâmbătă de la 09:00 la 15:00
Românul Prototip
Nu râde. E mișto că ai cel mai tare smartphone de la ora actuală, că nu te mai conectezi la net prin dial-up și nu mai învârți la roată să formezi un număr de telefon și să ceri prin centrală. Bă, dar tot român ești.