Filosofie
Preludiu
Este ușor să vorbești despre greutățile vieții când vezi lumea prin geamul unui merțan în drum spre vila ta din Primăverii. M-am săturat să-mi spui cât de săracă este viața mea pentru că tu ai reușit să dai un tun de milioane în anii ‘90.
Că eu nu muncesc, că sunt leneș, că sunt sărac. Hai, scutește-mă! Am avut mai mult ghinion în viață decât are Nicolae Guță talent. Nu mă cunoști, așa că nu mă judeca. Nimeni nu îți spune unde să mergi ca să obții o informație bună, nimeni nu te ține de mână când îți este greu și nimeni nu îți spune că iaurtul are mai mult zahăr decât o Cola. Am citit destule cărți poleite cu promisiuni grandioase și concepte generale care pur și simplu nu se aplică la noi. Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul.

Această carte îți este dedicată ție, cititorule! Pentru că îndrăznești să ridici capul și să privești către noi orizonturi. Sculptată din miezul copacilor și pictată cu litere aparent aleatorii, prezenta lucrare este o antologie de întâmplări atent selecționate de la prieteni ipocriți, autori ratați, taximetriști alcoolici și interlopi sentimentali. Ei sunt cei care au trecut prin sărăcie înainte să cunoască adevărata bogăție. O lucrare cu principii fundamentale în scop, patos în exprimare și onestitate în realizare.
Vei învăța că se poate trăi cu demnitate și onoare chiar dacă singura sursă de venit este alocația copiilor. Vei afla ce trebuie să mănânci atunci când ai un buget fix. Vei fi informat cu privire la probleme complexe. Vei avea acces la cultură și vei descoperi cum să obții lucruri gratis.
Citind Luxul Sărăciei, nu vei deveni milionar, dar cu siguranță vei deveni mai puțin sărac.
Dragul meu,
Cartea Luxul Sărăciei nu te face bogat dar cu siguranță te face mai puțin sărac. Scrisă din lacrimile dușmanilor, te vei distra, vei descoperi ce au făcut alții și o să primești răspunsuri la întrebări complexe. Te aștept să răsfoiești cartea în cea mai luxoasă cafenea de specialitate din București. Vino și tu la Milu Café de pe strada Nicolae Filipescu 52, de Luni până Sâmbătă de la 09:00 la 15:00.
Articol recomandat
Milu Café
Te aștept să răsfoiești cartea în cea mai luxoasă cafenea de specialitate din București. Vino și tu la Milu Café de pe strada Nicolae Filipescu 52, de Luni până Sâmbătă de la 09:00 la 15:00
Fără Balsam
Merg prin magazine, alerg printre rafturi și încerc să găsesc balsamul ăla de-i făcea reclamă. Pe tocuri, fiți gata, start! Zeci de cărucioare se împleticesc printre raioane scârțâind de groază. Pe fața mea se prelinge o transpirație în timp mă arunc după ultima sticlă de Ultra Moale cu extract de Coada Șoricelului. Ultima fiță, zise televizorul din telefon!